O poveste pentru cei care nu-si spala motocicleta... si nici nu cred in magie.
Se spune ca unele iele s-au saturat de paduri. Au lasat poienitele, izvoarele si dansurile goale sub luna... si s-au retras acolo unde fierul plange: in garaje. Asa au aparut Ielele Garajului Nebun. Nu se mai cheama intre ele cu clopotei, ci cu ecoul lanturilor uscate si suspinul motoarelor uitate in colturi intunecate. Batranii nostri le spuneau zane sau iele, fecioare neimblanzite care dansau in cerc si aduceau nebunie celor ce le tulburau ritualul. Astazi, nu le mai vedem. Dar motocicletele... ele inca simt pasii lor. Cand o carena se abureste fara motiv. Cand o alarma porneste singura. Cand simti miros de flori arse in garaj. Atunci sa stii... au fost acolo.
Una vine in alb. Cealalta in negru. Una vindeca. Cealalta judeca. Dar amandoua vegheaza in tacere asupra tuturor celor care cred ca „un detailing e doar o spalare mai scumpa”. Nu, frate... e ritual. Un ritual sacru.
Si cand vine toamna si noaptea de Samhain, noaptea pe care oamenii o numesc Halloween, inghite orasul, ele se arata. O singura data. Doar unui singur om... Rasputin. Fiinta cu jumatate de suflet prins intre doua lumi si un ochi de sticla veche, care nu fotografiaza... ci capteaza esente. Cel care vede ceea ce nu poate fi vazut si stie ce nu poate fi stiut. Cel care poseda un ochi de cristal negru, cu care a prins sufletul zanelor intr-o clipire eterna. Prin acel obiect vrajit, el deschide poarta.
Rasputin nu intreaba. Nu negociaza. Ielele ii aduc Lista, un pergament ars la margini, pe care sunt trecuti toti cei care si-au uitat motocicletele. Cei care au spalat cu burete de sarma. Cei care au lasat noroiul sa se usuce in straturi. Cei care au promis ca vin... dar n-au mai ajuns.
Dupa noaptea aceea, toamna se tulbura. Si atunci Rasputin rosteste numele interzis.
NEBUUUUN!!!.... tuna Rasputin in noapte.
In acel ceas, apare complicele sau haotic: Nebun. Un individ span, ras teatral si o remorca care geme si suduie noaptea pe strazi. El nu fura. El recupereaza ceea ce motocicletele cer. Frumusetea lor de odinioara, pierduta din neglijanta stapinilor. El le asculta.
Dar putini stiu adevarul. Nebunul n-a fost dintotdeauna asa. A fost candva un om linistit, un motocilist neglijent cu motocicleta lui si care a coborat in garaj surptinzand dansul ielelor intr-o noapte umeda de octombrie. Le-a vazut. Si n-a mai fost la fel. De atunci, rade prea mult. Doarme prea putin. Si nu mai poate sa refuze o motocicleta aflata in suferinta.
Are semne pe brate, unele spun ca sunt arsuri de la spuma vie, altii ca sunt juraminte scrise in piele cu degete de zana, insemnul Garajului Nebun.
Cand o motocicleta e gasita intr-o stare jalnica, Ucenicul lui, un baiat crescut printre lavete sfintite si cutii Gtechniq, insemnat si el cu emblema Garajului Nebun, se apropie cu ochii mari si glas tremurat:
„E moarta! E moarta!”
Dar Nebun rade si spune:
„Nu, fratioare... inca respira.”
Motocicleta e dusa in zgabuzinul secret. Un spatiu care nu apare pe harta decat daca il cauti cu adevarat. Daca stii parola magica: nebunie curata. Acolo, se intampla transformarea. Si nu... nu vorbim despre o simpla curatare... ci despre magie... Detailing complet cum s-ar spune in vremurile modderne.
Un ritual care incepe cu doua galeti, spuma care mangaie, pensule de catifea si parfum de Iele. Ielele se invart tacute in jurul lor, iar fiecare atingere aduce culoarea la viata. Acolo, magia devine nebunie curata.
Si cand totul e gata, Rasputin apare din umbra. In mana lui, o fiola mica. Un lichid care straluceste in nuante pe care nici o scriptura nu o recunoaste. Il toarna incet pe carene, rostind o vraja neintelesa. Dupa asta lichidul din fiola nu doar acopera. El respinge ce-i rau, atrage lumina, sigileaza tot ce e curat. Un strat vrăjit, invizibil ochiului, dar simtit la fiecare atingere. Azi ii zicem protectie ceramica.
Dimineata, motocicleta reapare. Parcata exact acolo unde fusese. Curata. Pregatita.
Pe sa, o punga. In punga un carbune si un mesaj:
„Ai fost iertat. De data asta.”
Dar toti platesc! Unul cu aur. Altul cu rusine. Unii cred ca e doar o gluma...
Ielele nu dorm. Ele plutesc nevazute prin toate garajele. Asteapta sa fie chemate de un suspin de motor, iar Rasputin le aude...Intotdeauna. Si daca intr-o noapte auzi un ras ciudat, sau gasesti o petala uscata pe rezervor... s-ar putea sa nu fie doar vantul. S-ar putea sa fii pe lista.
Respecta-ti motocicleta! Spal-o cu drag! Ingrijeste-o! Pentru linistea ta.
Pentru ca Ielele vegheaza , iar Rasputin si Garajul Nebun nu uita.
Aceasta poveste n-ar fi prins viata fara prezenta celor doua regine ale nebuniei curate. Le multumim modelelor noastre Maria si Lili pentru curaj, expresivitate si sufletul pe care l-au adus in fiecare cadru.Totodata povestea nu ar fi prins viata fara ajutorul scenografiei. Multumim Kate.
Si mai ales… ii multumim Mariei, cea care a legat firele nevazute ale acestei magii. Fara organizarea ei si timpul oferit cu atata dedicare, ielele n-ar fi coborat in Garajul Nebun anul acesta.
